Simion Răzvan, promoția 2009

Chirurg plastician

Am absolvit Universitatea de Medicină “Carol Davila” București – promoția 2009-2015, în cadrul căreia am fost bursier (3 ani în România și 1 an Erasmus în Franța) și am continuat cu un rezidențiat de 5 ani în specialitatea Chirurgie Plastică, Estetică și Microchirurgie Reconstructivă.

În momentul de față sunt chirurg plastician la SJU Târgoviște și colaborator la clinici private.

Îi sunt profund recunoscător d-nei profesor de Biologie – Oncioiu Diana Elena, care m-a îndrumat și susținut pe toată perioada de pregătire a examenului de admitere în Medicină (majoritatea orelor de pregătire au fost pro-bono sau modest remunerate). Cu ajutorul dumneaei am intrat la buget, chiar dacă nici nu-mi imaginam acest lucru când am început colaborarea.

Le sunt recunoscător acelor profesori ai liceului care mi-au transmis frustrări și m-au făcut să devin mai curajos și mai bătăios. 

Mă înclin în fața domnului Diriginte Duță Marius și îi transmit că nu am uitat atunci când i-am promis la examenul de licență că-l voi trata dacă o să devin doctor.

Neculăiescu Alina, promoția 1996

Economist

“Ani de liceu/Cu emoții la română/Scumpii ani de liceu/Când la mate dai de greu.. ..”

Cât adevăr !

Privind în urmă,  cam 28 de ani, realizez cât adevăr se ascunde în acest cântec.

Pentru mine, anii de liceu mi-au adus cele mai frumoase amintiri,  prieteni și împliniri din adolescență.

Nu aș fi devenit omul de azi fără aportul profesorilor din liceu și al colegilor.

Privesc spre cer și le mulțumesc profesorilor care nu mai sunt printre noi, dar sigur ne veghează.

Gândurile mele se îndreaptă către profesorii care încă “mai formează” noi generații în liceul nostru, “modelează caractere “.

Odată,  la ora de dirigenție,  domnul Istrate,  ne-a spus că,  în liceu, vom lega prieteniile cele mai trainice. Și mare dreptate a avut ! Prietenii cei mai buni îi am din liceu, fără nici un dubiu.

Aș dori, de asemenea, să evoc amintirea doamnei Bădescu (profesoară de franceză), a doamnei Bădicioiu (profesoară de biologie), a doamnei Ciobanu (profesoară de matematică), a domnului Paraschiva (profesor de chimie), a domnului Istrate (diriginte) și nu în ultimul rând pe domnul profesor Duță. Toți si-au lăsat amprenta asupra caracterului meu, fără dumnealor aș fi “incompletă “.

Predescu Mihaela, promoția 1997

Hair-stylist

“Să fim copii
Pentru încă o zi…!”
Sunt versurile unei melodii pe care obișnuiam să o cânt, respectiv să o ascult, în anii de liceu!
Dacă ar exista o posibilitate de a mă întoarce în timp, aș face-o în anii de liceu, dar nu pentru o zi… pentru mai mult… și asta pentru că au fost cei mai frumoși !!!
În prezent, sunt hair-stylist, sunt căsătorită cu un fost elev al liceului !!! – promoția ‘95 – și sunt mamă pentru doi copii minunați !
Mulțumesc tuturor cadrelor didactice care mi-au ghidat drumul !
Așa ca eu pot spune de două ori :  LA MULȚI ANI, Liceului “Vievodul Mircea”!!!

Manea Ancuța Cristina, promoția 1996

Învățătoare, București

Promoția 1996, clasa domnului profesor Istrate Nicolae.

28 de ani … Cu aceeași emoție cu care am pășit pentru prima data în incinta Liceului Voievodul Mircea, mă alătur astăzi evocând amintiri plăcute, știut fiind că nu e perioadă mai frumoasă în dezvoltarea și formarea omului ca anii de liceu.

Figuri și momente îmi vin clar în minte acum. Toate mi-au fost dragi!

Mi-a fost drag profu’ de chimie, domnul Paraschiv, care pe cât de fioros părea (zâmbesc!), ascundea acea blândețe care nu-i putea lipsi unui dascăl bun.

Adeseori, îmi răsună vocea caldă și cristalină, ca a unei mame care își dojenește copiii cu dragoste, a profesoarei de limba franceză, dna Bănescu.

Nu pot să nu-l amintesc aici pe Voievodul Mircea al întregului ținut al liceului de lângă gară, directorul și profesorul de istorie Mihai Diaconescu – suflet mare, ochi vigilenți, mână de fier … că așa îi stă bine unui domnitor!

Domnul diriginte Istrate și domnul Duță, o echipă imbatabilă!

O poveste frumoasă … care s-a sfârșit acum mulți ani, dar care nu se uită toată viața!

La ceas de sărbătoare, adresez felicitări întregului colectiv de profesori și personalului auxiliar pentru înalta distincție cu care au fost recompensați și le doresc multă putere de muncă pentru a îndeplini țeluri cât mai înalte.

LA MULȚI ANI ISTORICI !

 

Cu recunoștință și respect,

Eleva de atunci, dascălul de acum.

Banu Marinela-Elena , promoția 2006

Senior Manager, PricewaterhouseCoopers

După finalizarea studiilor de liceu, am absolvit facultatea de Finanțe Bănci din cadrul Universității Valahia, respectiv un  master în Finanțe Corporative din cadrul Facultății Finanțe Asigurări Bănci și Burse de Valori a ASE București. 

În ultimul an de master, m-am angajat în consultanță, în departamentul de Evaluare &Analiză Economică din cadrul companiei PricewaterhouseCoopers. Aici am evoluat de la funcția de consultant la Senior Manager. În prezent, sunt căsătorită și am un minunat baiețel în vârstă de 7 ani și jumătate, pe nume Tudor.

Liceul a fost cea mai frumoasă perioadă din viață, sunt recunoscatoare domnilor/doamnelor profesor pentru profesionalism și pentru faptul că au fost nu doar dascăli ci și prieteni.

La mulți ani, liceu drag!

Barbu Marius Cătălin, promoția 1997

Hidrolog-șef, Bazin Experimental Voineşti, Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor Bucureşti

Îmi amintesc cu plăcere de anii de liceu, mă gândesc cu drag la profesori şi, desigur, la foştii colegi. Mulţumesc tuturor pentru cei patru ani speciali pe care cu mândrie o să-i port în suflet toată viaţa! 

Acum, la ceas aniversar, urez Liceului Voievodul Mircea un viitor asemenea trecutului impunător pe care l-a avut pe scena învăţământului dâmboviţean şi naţional. Îi doresc să nu uite de zestrea culturală şi umană pe care trebuie să o transmită cu mândrie generaţiilor următoare şi să rămână formator de personalitate prin OAMENII săi !

La mulţi ani, Liceul Voievodul Mircea ! Continuă să presari cu bucurie şi excelenţă patru ani din viaţa a cât mai multe generaţii de elevi!

Dinu Ovidiu George, promoția 1997

Inginer automatist, CONPET SA, Ploiești

La ceas aniversar, țin sa spun ca am încă mândria de a fi fost elev al Liceului Voievodul Mircea, fiind locul unde mi-a fost însămânțată pasiunea pentru un domeniu tehnic, anume programarea calculatoarelor, pasiune care a rămas vie și care m-a determinat să continui studiile în automatică la Facultatea de Inginerie Electrică a Universității Valahia din Târgoviște. Nu lucrez ca programator dar, ocazional, mai cochetez cu aceasta disciplină. Nostalgia tinereții se leagă obligatoriu și de perioada de licean și implicit de Liceul Voievodul Mircea.

Mulțumesc profesorilor care m-au păstorit în cei 4 ani petrecuți aici și le doresc viața lunga și tihnita.

La mulți ani actualilor și foștilor profesori, actualilor și foștilor elevi și întregului personal care a activat și activează în cadrul acestei instituții de învățământ.

La mulți ani Liceului Voievodul Mircea și încă cel puțin un centenar de activitate !

Radu Florin, promoția 2009

Senior Specialist Plastic/Process Engineer WM ARCTIC Ulmi

Nu pot să cred cum a “zburat” timpul și au trecut aproape 15 ani de când am terminat liceul… Parcă era ieri, când eram în prima zi la deschiderea noului an școlar, unde toți eram timizi și speriați de ce se va întâmpla în anii următori.

A fost o perioadă frumoasă, cu bune și cu rele, dar pe durata acestor ani am învățat ușor, ușor, să creștem și să ne dezvoltăm ca oameni în această societate.

Sper ca această instituție să scoată, în continuare, de pe băncile sale, oameni de viitor !

La mulți ani, LVM !

Miloiu Alexandru, promoția 2009

Inginer autovehicule rutiere, System Architect / Hardware Architect for railway solutions,  THALES Romania

Pentru cei 100 de ani de la înființare vreau să îi mulțumesc liceului pentru lecțiile învățate, atât cele academice, cât și cele de viață, pentru prieteniile legate și amintirile care mă vor însoți mereu.

Mulțumesc și tuturor profesorilor care au facut parte din această etapă a vieții mele și au contribuit la formarea mea.

La multi ani LVM !

Grigorescu Vlad, promoția 2005

Artist

Când ești la liceu crezi că tot universul este acel liceu. Fiecare zi este o mică dramă care pare cel mai important lucru, colegii și profesorii par singurii oameni de pe pământ, holurile, curtea și drumul zilnic până la liceu par singurele locuri de pe hartă și examenele par cele mai importante provocări ale vieții. Așa a fost pentru mine liceul Voievodul Mircea. A fost micul meu univers. 

Apoi pleci mai departe în viață și îți dai seama că universul este infinit și că liceul nu a fost decât pas, un pas fară de care nu poți trece mai departe. Mulțumesc Liceului Voievodul Mircea că a fost acel pas pentru mine.

Crican Cezar, promoția 2009

Parcursul profesional, sau ”Viața de după liceu, la persoana a 3-a”:

Cezar a plecat la facultate la Brașov, să studieze ceva, dar mai important, să meargă pe munți. Și exact asta a făcut: abia a intrat la Autovehicule Rutiere, dar a terminat-o al 5-lea și s-a angajat direct în R&D, iar după master și doi ani de muncă în domeniu, s-a lăsat pentru a deveni… instructor de ski.
Practic, lucra 2 luni pe an, iar în restul de 10 se plimba și făcea voluntariat. Mult voluntariat – câteva mii bune de ore pentru CPNT Brasov, cel mai fain club de munte din țară, care l-au propulsat în roluri de organizator al evenimentelor Brașov Marathon, Marathon 7500 și ProPark Adventure Race. A vizitat peste 25 de țări până la 30 de ani, fără vreo dorință de a bate recorduri, ci doar mergând acolo unde găsea lucruri interesante de învățat.
A ajuns inclusiv în Patagonia Chileană, într-un voluntariat de 3 săptămâni la cel mai greu concurs de aventură din lume.
Pe la 28 de ani a decis că trebuie să înceapă să construiască ceva și pentru el, așa că s-a apucat de afaceri, obținând o finanțare StartUp Plus pentru o idee de curierat urban cu bicicleta. Nu i-a ieșit curierat, ci a ieșit un service de biciclete care acum se transformă în ditamai magazinul de biciclete, trotinete, cu închirieri, un Escape Room și un bar/cafenea atașate.
La 29 de ani a fost ales consilier local al Municipiului Brașov, însă a renunțat la rol la 33 de ani, când a venit pe lume fiul său, Mihnea.
Acum continuă munca de dezvoltare la CUB și se bucură de Mihnea, fiind în continuare instructor de ski, cât o mai exista zăpadă în țara asta.

Bonus, merge crainic la evenimente de alergare montană peste tot prin țară.

Gânduri la aniversarea centenarului:

Maximă apreciere tuturor profesorilor care au dat ce-au avut mai bun tuturor generațiilor de elevi, cu atât mai mult cu cât liceul ăsta nu i-a mai avut pe cei mai buni elevi din județ. Mă bucur că am reușit să mă bucur de liceul acesta la momentul potrivit, să nu regret acum nimic. Privind în urmă, a fi șeful clasei în liceu a fost primul meu rol de lider. Păcat că am realizat foarte, foarte târziu.

Să ne auzim cu bine la aniversarea bi-centenarului !

Bunea Cosmin Constantin, promoția 2002

Director Industrial, SOMACO GRUP PREFABRICATE, Holcim

Sunt mandru să fiu absolventul acestei instițutii de învățământ, și recunoscător tuturor profesorilor care ne-au format și ne-au pregătit pentru drumul profesional și al vieții.

Spații generoase de învățământ, săli de clasă și laboratoare foarte bine echipate (în special laborator de informatică), profesori și cursuri de calitate, bază sportivă și parc propriu al liceului, poziția pe bulevardul Carol I și în imediata vecinătate a Gării din Târgoviște, toate pentru mine ca licean, dar și acum, m-au făcut să fiu convins că liceul în care învăț este o instituție valoroasă pe care am recomandat-o de câte ori am avut ocazia.

Oancea Nicoleta, promoția 1997

Medic primar ORL, Clinica Medicover, Bucuresti.

Sunt absolventă a Liceului Voievodul Mircea Târgoviște, promoția 1997, și a Facultății de Medicină a Universității Carol Davila din București. Ulterior am facut  rezidențiat la IFACF Dorin Hociota si MS Curie, București .

Lucrez la Clinica Medicover Bucuresti, ca medic primar In specialitatea ORL.

La peste 25 de ani de la absolvire, cu nostalgie și recunoștință pentru toți profesorii, îmi amintesc de acele timpuri. Mă închin în fața celor care  ne-au pregătit pentru viață. Cu siguranță, devenirea noastră profesională își are rădăcina solidă în munca și dăruirea lor.

Vă mulțumesc!