
Le urăm succes celor 28 de elevi ce au fost admiși în Școala Petroliștilor!
Dintre cei 43 înscriși, aceștia au trecut toate probele examenului de admitere și sunt acum gata să descopere cum pot da energie întregii țări.
Vezi lista cu elevii admiși.
Le urăm succes celor 28 de elevi ce au fost admiși în Școala Petroliștilor!
Dintre cei 43 înscriși, aceștia au trecut toate probele examenului de admitere și sunt acum gata să descopere cum pot da energie întregii țări.
Vezi lista cu elevii admiși.
Rezultatele proiectului ”Dezvoltarea infrastructurii IT și asigurarea accesului la e-educație la nivelul Liceului “Voievodul Mircea” din Târgoviște”
Vești bune pentru elevii de clasa a VIII-a: liceul nostru este și în acest an partner al proiectului Școala Petroliștilor, realizat de OMV Petrom, cel mai mare producător petrol-gaze din Sud Estul Europei.
Anunțăm cu această ocazie că înscrierile la Școala Petroliștilor se vor face în perioada 29 iunie – 3 iulie și în zilele de 6 şi 7 iulie, elevii doritori se pot înscrie în cadrul liceului nostru. Elevii care se înscriu, vor avea posibilitatea de a obține o calificare profesională recunoscută la nivel european, o bursă în valoare de maximum 700 lei, timp de 3 ani, precum și alte beneficii.
Mai multe informații puteți găsi pe site taraluiandrei.ro/scoala-petrolistilor sau la secretariatul liceului: telefon: 0245 612 959
Mult succes viitorilor petroliști!
https://www.facebook.com/taraluiandrei.ro/posts/3765482876855519