Bondilă Daniela, promoția 1981

Manager Iorga Pediatrics, Oklahoma, SUA

Am absolvit liceul în anul 1981, la clasa a XII-a F, operatori geologi, diriginte profesor Florescu Nicolae.

În 1985, am absolvit Facultatea de Fizică, Universitatea București, apoi, prin repartiție guvernamentală, am ales să fiu profesor la liceul unde am fost elevă, adică Liceul Industrial nr. 2.

 

Marinescu Eugenia, promoția 1981

Pensionară

Am avut ca diriginte pe distinsul profesor Nicolae Florescu, la clasa a XII-a F, profil geologie. Am fost îndrumați de o echipă excelentă de profesori care ne-au pregătit pentru carieră și viață și le vom fi recunoscători toată viața.

După absolvire, m-am angajat la Schela Petrolieră Târgoviște ca operator tratare țiței în depozit Ochiuri, unde am activat 37 de ani. La momentul actual sunt pensionară, dar și lucrez la firma Nimet SA ca operator date.

Sunt mândră de anii petrecuți în acest liceu și, acum, după 43 de ani de la absolvire, mă cuprind emoțiile când îl revăd. Pentru mine a fost piatra de temelie pentru carieră dar și familie.

Aș vrea ca generațiile care se succed să respecte blazonul liceului, dar și pe cei care-i îndrumă !

Seimeanu Lelioara, promoția 1981

Muzeograf

Am absolvit Facultatea de Istorie-Filozofie din București (unde m-am și stabilit) și am un Doctorat în Filologie.

Am lucrat la Muzeul Municipiului București ca muzeograf, apoi Șef de Secție Istorie-Patrimoniu.

Am șapte cărți publicate (două în colaborare), mare parte la Editura Vremea.

Am studii şi articole publicate în volume colective de specialitate din țară și străinătate, apariții la TV, colaborări cu Radiodifuziunea Română.

Am publicat articole și în Revista „Târgoviște literară”, îngrijită de dl profesor Platcu Eusebiu, apoi, de soția dânsului, dna Minodora Platcu.

Sandu Nina, promoția 1981

Pensionar

Am absolvit liceul în anul 1981 la clasa domnului profesor Florescu Nicolae.  

M-am pensionat anticipat, am lucrat douăzeci și opt de ani la Romtelecom ca agent comercial suport și șase ani la recepția teatrului Tony Bulandra din Târgoviște. Am menționat ambele locuri de muncă pentru că în toți acești ani am facut totul cu respect, pasiune și dăruire.

La ceas aniversar, pot spune că Liceul Voievodul Mircea este locul în care a început formarea mea pentru ceea ce avea să urmeze. Am amintiri minunate despre cei ce ne-au fost profesori, mă înclin și le mulțumesc.

Acolo am învățat despre adevăr, profesionalism și despre respectul pentru tot ce e mai important și ziditor în viață.

Cu respect și prețuire,

Nina Sandu.