Viziunea și misiunea școlii

Viziunea școlii

Crearea unui mediu educativ demn de secolul al XXI-lea, în care elevi din toate mediile sociale să crească, să evolueze și să se dezvolte în spiritul explorării, inovației și performanței.

Misiunea școlii

  Misiunea Liceului ”Voievodul Mircea” este de a oferi tuturor elevilor săi un mediu dedicat performanței, dar și susținerii lor, adaptat nevoilor, stilurilor și țelurilor individuale, care îi va încuraja să devină persoane informate, dornice să învețe pe tot parcursul vieții. Toți membrii comunității LVM, promotori atenți și fără prejudecăți ai multiculturalismului, includ valorile și cultura naționale în cadrul dinamic al spațiului european. Cetățeni ai aceleași lumi, absolvenții noștri vor fi învățat să facă față cerințelor vieții în secolul al XXI-lea cu încredere, integritate, compasiune și creativitate, să aprecieze pacea și umanitatea, capabili să învețe pentru a şti, pentru a face, pentru a fi, pentru a trăi împreună cu ceilalţi.

Baza materială

Corpul A
– 1 săli de clasă la parter
– 4 săli de clasă la etajul I
– 10 săli de clasă la etajul 2
– 2 laboratoare de informatică
– 1 laborator multimedia
– 1 cabinet matematica
– 1 cabinet istorie
– 1 sală de festivităţi (Amfiteatru)
– 1 muzeu
– Cabinet C.D.I. la etajul 1

Corpul B
– 3 săli de clasă la parter
– 7 săli de clasă la etajul I
– 5 săli de clasă la etajul 2
– 2 săli de clasă la etajul 2
– 1 laboratoar informatică la etajul 3
– 1 laborator multimedia la etajul 3
– 1 laborator de fizică la parter
– 1 laborator de chimie la parter
– 1 laborator de biologie la etajul 2
– 1 laborator geografie la etajul 3

Ateliere şcolare
– 3 ateliere de mecanică
– 1 atelier electromecanic

Baza sportivă
– 1 sală de sport
– 1 teren de sport

Biblioteca
– 24806 volume
– colecţii de reviste de specialitate
– acces online la volumele bibliotecii https://www.lvm-tgv.ro/category/biblioteca/
– Alte dotări (calculator cu internet/imprimanta/smart-tv)

Căminul internat – 250 locuri

Cantină – 200 locuri

Cabinete medicale
cabinet de medicină generală, cu isolator

Alte spaţii
– ateliere de întreţinere
– parcul şcolii

Despre noi

Liceul “Voievodul Mircea”, şcoală reprezentativă MEC, şi-a dobândit de-a lungul a aproape 90 de ani de existenţă un loc bine definit între şcolile municipiului. Este un statut câştigat prin munca dusă până la sacrificiu de generaţiile de profesori, prin calitatea specială a pregătirii elevilor, prin grija zilnică de a asigura condiţii optime de pregătire.

Construită în anul 1923 pentru a găzdui Şcoala Normală de Băieţi “I. H. Rădulescu”, baza materială se va completa treptat, mai ales după ce aici se mută Şcoala de Arte şi Meserii (Liceul Industrial de băieţi), înfiinţată în 1925. Edificiul impunea încă de atunci, după cum reiese dintr-un proces verbal de inspecţii, încheiat în anul 1940 : “În apropierea Gării, pe frumosul bulevard umbrit de aleea de castani şi tei, în fundul unui parc de curte boierească, se ridică frumoasa clădire a liceului industrial de băieţi”.

Această instituţie va evolua, pregătind forţa de muncă pentru industria petrolieră, iar din anul 1990 profilul s-a diversificat foarte mult, fapt ce a făcut să se mărească oferta pentru absolvenţii de gimnaziu şi să putem ridica ştacheta pregătirii.

În paralel, şcoala a fost angrenată în foarte multe activităţi, concepute pentru a răspunde nevoilor fireşti de conturare şi consolidare a personalităţii tinerilor.

Astfel, grupul şcolar este singura şcoală asociată UNESCO din judeţ, calitate în care, anual, a organizat cel puţin o acţiune de nivel naţional, bun prilej pentru elevii noştri să stabilească legături cu tineri din ţară; de puţină vreme a devenit prima şcoală din ţară acceptată în Federaţia Internaţională a Şcolilor UNESCO.

Prestaţia realizată în această calitate a fost consacrată prin decernarea Medaliei de Aur UNESCO cu prilejul finalei Jocurilor Olimpice ale Păcii (Lomé – Togo), precum şi a Steagurilor Internaţiomale ale Toleranţei. Se adaugă Diploma de excelenţă, acordată de C.N.R. UNESCO, pentru “zece ani de activitate intensă ca şcoală reprezentativă din sistemul şcolilor asociate UNESCO din România”, distincţie ce răsplăteşte efortul, talentul şi abnegaţia colectivului de aici.

La iniţativa unui grup de profesori şi elevi s-a înfiinţat Clubul Fundaţiei Naţionale “Moştenirea Văcăreştilor”, club afiliat UNESCO.

Şcoala are revistă proprie – “Noi, dar altfel”, realizată număr de număr de elevi, aproape în exclusivitate.

Elevi ai şcolii au devenit prezenţe constante în întrecerile şcolare, ajungând până la marea performanţă.

Iată doar câteva dintre argumentele noastre, ce valorifică tradiţia şi prefigurează o evoluţie care să ofere viitorilor noştri parteneri – elevi şi părinţi – certitudinea idealului spre care tind.

Acesta este motivul pentru care, în urma evaluării făcute după Metodologia MEN, şcoala a devenit unitate reprezentativă pentru învăţământul românesc.

Activităţile organizate sau găzduite de şcoală, dacă ne referim doar la ultimii douăzeci de ani, au fost de mare amploare, constituind o carte de vizită onorantă pentru învăţământul românesc.

Prof. Mihai DIACONESCU
director, 1990-2003
(Extras din “Grupul Şcolar “Voievodul Mircea” Târgovişte – Monografie)

Examenul de atestare a competentelor profesionale ale absolventilor claselor cu studiul intensiv al limbii engleze (clasa a XII-a B, Științe ale naturii / intensiv limba engleză), in anul scolar 2019-2020

Examenul de atestare a competentelor profesionale ale absolventilor claselor cu studiul intensiv al limbii engleze (clasa a XII-a B, Științe ale naturii / intensiv limba engleză), in anul scolar 2019-2020:
1. OMEC 4422/29.05.2020 pentru aprobarea Metodologiei de organizare si desfasurare a probelor pentru obtinerea atestatului de competenta lingvistica pentru absolventii claselor cu studiu intensiv si bilingv al unei limbi moderne si pentru absolventii claselor cu predare in limbile minoritatilor, precum si a atestatului pentru predarea unei limbi moderne la clasele I-IV de catre absolventii claselor cu profil pedagogic, specializarea invatatori-educatoare, pentru anul scolar 2019-2020;
2. PROCEDURA OPERAŢIONALĂ privind organizarea si desfasurarea probelor pentru obtinerea atestatului de competență lingvistică pentru absolvenții claselor cu studiu intensiv al unei limbi moderne, în anul școlar 2019 – 2020;
3. Descărcați – cererea tip de înscriere a candidaților clasei a XII-a B (Științe ale naturii / intensiv limba engleză)