Bunea Cosmin Constantin, promoția 2002

Director Industrial, SOMACO GRUP PREFABRICATE, Holcim

Sunt mandru să fiu absolventul acestei instițutii de învățământ, și recunoscător tuturor profesorilor care ne-au format și ne-au pregătit pentru drumul profesional și al vieții.

Spații generoase de învățământ, săli de clasă și laboratoare foarte bine echipate (în special laborator de informatică), profesori și cursuri de calitate, bază sportivă și parc propriu al liceului, poziția pe bulevardul Carol I și în imediata vecinătate a Gării din Târgoviște, toate pentru mine ca licean, dar și acum, m-au făcut să fiu convins că liceul în care învăț este o instituție valoroasă pe care am recomandat-o de câte ori am avut ocazia.

Oancea Nicoleta, promoția 1997

Medic primar ORL, Clinica Medicover, Bucuresti.

Sunt absolventă a Liceului Voievodul Mircea Târgoviște, promoția 1997, și a Facultății de Medicină a Universității Carol Davila din București. Ulterior am facut  rezidențiat la IFACF Dorin Hociota si MS Curie, București .

Lucrez la Clinica Medicover Bucuresti, ca medic primar In specialitatea ORL.

La peste 25 de ani de la absolvire, cu nostalgie și recunoștință pentru toți profesorii, îmi amintesc de acele timpuri. Mă închin în fața celor care  ne-au pregătit pentru viață. Cu siguranță, devenirea noastră profesională își are rădăcina solidă în munca și dăruirea lor.

Vă mulțumesc!

Bărbieru Pavel, promoția 2000

Inginer electronist, Flax Computers, Târgoviște

După absolvirea liceului mi-am continuat studiile până în anul 2005 la Universitatea Valahia din Târgoviște la Facultatea de Inginerie Electrică specializarea Electronică Aplicată. 

În anul 2006 am urmat cursurile la master în cadrul aceleași facultăți

În prezent lucrez la Flax Computers pe postul de inginer electronist în departamentul de service.

Bărcan Elena Claudia, promoția 1997

Jurist, instituții publice Dâmbovița

Absolventă a Liceului Voievodul Mircea, profil informatică, în anul 1997. Din 1997 până în 2001 am urmat cursurile Facultății de Drept din cadrul Universității Valahia. După absolvirea facultății în 2001 m-am angajat ca și consilier juridic în cadrul Combinatului de Oțeluri Speciale Târgoviște (actualmente Donalam Târgoviște). Între timp, din 2017 m-am angajat ca jurist cu timp parțial și la o instituție publică – Stațiunea de cercetare-dezvoltare pentru piscicultura Nucet. Dupa 18 ani, în anul 2019, mi-am încetat activitatea de consilier juridic în cadrul Combinatului. Din anul 2020, m-am angajat ca jurist cu timp parțial la  a doua instituție publica – Stațiunea de cercetare-dezvoltare pentru pomicultură Voinești.

În prezent, sunt consilier juridic cu 2 contracte de munca cu timp parțial la cele 2 instițutii publice menționate mai sus.

Când nu sunt la serviciu, sunt soție și mămică cu normă întreagă pentru familia mea, respectiv pentru soț și pentru cei 3 copii pe care îi avem împreună.

Un gând bun pentru liceu și pentru cadrele didactice: Mult succes și spor în tot ceea ce faceți  !!!

Mulțumesc că m-ați format ca om și vă respect!!!

Pârnău Bogdan, promoția 2000

Consultant IT, sistem ERP „Enterprise Resource Planning”, SAP

După cum se poate vedea, pregătirea din liceu a fost cea care mi-a ghidat cariera având în vedere faptul că facultatea urmată nu a avut același profil de informatică. Și, din câte am înțeles de la foștii colegi, suntem destui cei care am ajuns să activăm în acest domeniu. Motiv pentru care voi rămâne mereu recunoscător profesorilor care ne-au pregătit și în special celor de la catedra de informatică.

Felicitări pentru recunoașterea primită la acest moment aniversar și toate cele bune pe mai departe!

Dăuș Ion-Marius, promoția 2000

Senior Software Consultant, KeySoft 

La ceas aniversar, doresc să mulțumesc conducerii și tuturor cadrelor didactice care ne-au ajutat să parcurgem primii pași spre viitor.

Un sincer LA MULȚI ANI!, multe bucurii și sănătate și, mai ales, forță de muncă pentru generațiile următoare.

Vintilă Magdalena, promoția 1997

Economist, SC Soceram SA

Educație și formare profesională

  • Diploma de Bacalaureat, Liceul Industrial „Voievodul Mircea”, 1993 – 1997 Targoviste România
  • Diploma de Licenta, Universitatea „VALAHIA” Targoviste- FACULTATEA DE STIINTE ECONOMICE, 2004 – 2008 Targoviste România
  • Diploma de Master, Universitatea „VALAHIA” Targoviste – FACULTATEA DE STIINTE ECONOMICE, 2008 – 2010 Targoviste România

Experienta profesionala  :

1) RESPONSABIL DE MEDIU – SC SOCERAM SA – 09/05/2022 – PREZENT ;

2) ECONOMIST IN ECONOMIE GENERALA – SC VITALL SRL – 11/09/2019 – 31/03/2022 ;

3) ECONOMIST – SC FERRO PERFORMANCE PIGMENTS ROMANIA SRL – 01/04/2014 – 11/2018

4) TEHNICIAN/ECONOMIST – SC TERMOELECTRICA SA BUCURESTI – SUCURSALA ELECTROCENTRALE DOICESTI – 06/11/1998 – 30/10/2011

Mă mândresc cu faptul că am fost eleva Lieului „Voievodul Mircea din Târgoviște”,  aceasta a condus la formarea omului de astăzi, cu principii sănătoase de viață, cu iubirea de natură și de tot ceea ce ne înconjoară.

Cu ocazia aniversării CENTENARULUI liceului, vă doresc un sincer La mulți ani!

Tomescu Andrei, promoția 1999

Jurnalist, Antena 3

„Nu sunt ce aş fi vrut să fiu, mi-ar fi plăcut să cânt, dar scriu! Sunt jurnalist!”

Am iubit muzica dintotdeauna și cânt de când mă știu. Dar părinții m-au vrut inginer, ca să am o meserie de viitor.

Așa că în locul Liceului de Muzică am făcut Mate-Info la Liceul „Voievodul Mircea” din Târgoviște și, bineînțeles, în locul Conservatorului, Facultatea de Automatică şi Informatică Industrială.

Și, paradoxal, am ajuns să lucrez în Radio (a doua mare dragoste, după muzică) și Televiziune. Drumul m-a purtat de la „Radio D” Târgovişte pe la Radio Contact/Kiss Fm, Național Fm, Europa Fm, N24/Național Tv, Digi24, Smart FM/Aleph News și Antena 3 CNN.

Ce-aș schimba, dacă aș putea să dau timpul înapoi? Aș schimba Facultatea, aș face Conservatorul, deși muzica mi-a fost alături tot timpul și-am cântat… și la bine și la greu.

Dar pentru nimic în lume nu aș renunța la cea mai frumoasă perioadă din viața mea – cei 4 ani la Liceul „Voievodul Mircea”.

Pentru că am învățat acolo nu doar niște materii, nu doar Info, Română, Chimie, Engleza sau Franceză. Lecțiile pe care ni le-au predat atunci profesorii noștri s-au transformat apoi în principii de viață și în repere la care încă mă raportez.

Iar profesorii, unii dintre ei, n-au fost doar profesori. Ne-au fost prieteni, ne-au ascultat, ne-au înțeles, ne-au certat când a fost cazul, ne-au sfătuit și ne-au îndrumat ca și cum am fi fost copiii lor, în cea mai complicată perioadă din viață, adolescența.

Și le voi fi mereu recunoscător, pentru că o parte extrem de importantă din cine, ce și cum sunt azi, li se datorează.

Pentru mine, profesorii mei sunt Liceul „Voievodul Mircea”. Pentru că, așa cum spunea Diriga – doamna Rodica Stănilă, „Omul sfințește locul!”.

Cazangiu Cătălin, promoția 1996

Programator, Apple Inc., Cupertino, California

Am absolvit Liceul Voievodul Mircea în anul 1996. Am fost a doua generatie de informaticieni a liceului și prima generatie a domnului profesor Duță. La ora la care scriu aceste randuri, locuiesc in California, SUA și de 10 ani lucrez pentru Apple Inc. în Cupertino. Echipa pentru care lucrez, livrează în fiecare an noi versiuni ale aplicației Mail pentru iPhone, iPad, Macintosh și, mai nou, Vision Pro. Am avut onoare să lucrez, de asemenea, pentru alte mari nume în industria IT, cum ar fi Siemens și Microsoft. Am avut plăcerea să lucrez la produse deosebite, începand cu airbaguri și alte sisteme de siguranță pentru mari firme auto și până la Windows, XBox One.  Dar drumul meu a început pe holurile liceului Voievodul Mircea…

Au trecut mulți ani de la ziua în care am absolvit liceul, dar cei patru ani petrecuți la Voievodul Mircea au fost esențiali în formarea mea ca om și inginer. Am ales liceul Voievodul Mircea (sau Nr 2 cum se mai numea atunci) pentru un motiv simplu: nu aș fi putut intra la Ienăchiță Văcărescu sau Carabella la secția de informatica. Acestea erau licee de top, iar informatica se spunea că este o meserie de mare viitor. Toți colegii mai conștiincioși și muncitori decât mine concurau pentru un loc la aceste licee. În retrospectivă, însă, nu cred ca aș fi fost mai bine decât la Voievodul Mircea, iar decizia de aplica aici s-a dovedit una din cele mai bune din viața mea. Din primele săptămâni ale clasei a IX-a am devenit captivat de informatică, de stiința programării, de ecranul acela misterios al calculatorului și de lucrurile pe care le puteam face cu el. Mi-au plăcut la nebunie algoritmii, modul simplu și pragmatic de a gândi o problemă în așa fel încât un computer să o poată rezolva. Și nimic din acestea nu ar fost posibil fără talentul unui om deosebit, un om care deși nu era profesor de meserie, a știut să îmi capteze atenția și să mă facă să iubesc – chiar și până în ziua de azi – arta de a programa un calculator. Mulțumesc mult, Domnule Duță ! Ati fost un profesor extraordinar !

În viața personală, liceul Voievodul Mircea fost locul unde am legat cele mai frumoase prietenii și unde am petrecut  momente de neuitat. Nu voi uita niciodata zilele în care mă ascundeam de domnul director Diaconescu pentru că nu vroiam să mă tund, drumețiile cu doamna profesoară Roșca, tabăra la mare cu doamna dirigintă Dureci ! Orele de chimie și fizică unde, deși nu depuneam mare efort, reușeam, spre surprinera mea, să iau note bune, orele de franceză la care mai mult lipseam (unul din marile regrete), și orele de biologie … unde de-abia treceam clasa oricât aș fi copiat.

Și tot la liceul Voievodul Mircea am cunoscut-o pe soția mea, cu care tocmai am aniversat 24 de ani de căsătorie (29 de ani de prietenie). Nu am să uit niciodata locul și ziua: ora de dirigentie, joi după amiază, 9 noiembrie, la sala 18. Mulțumesc mult, doamna Dirgintă Dureci, pentru ca ați primit-o la clasă în ziua acea ! Cei trei copii ai noștri vă sunt recunoscători. 

Pentru mine, drumul în viață a început la liceul Voievodul Mircea, iar acum, la ceas aniversar, îi doresc mulți ani (sau, mai bine zis, secole) înainte. Fie ca între zidurile lui să își găsească drumul în viață cât mai multe generații de tineri.

Multumesc mult, liceu drag !

Verdeață George, promoția 2009

Inginer IT, ORACLE

Locuiesc în Bucuresti încă de când am definitivat liceul, unde am urmat Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației din cadrul Universității Politehnica.

Amintirea anilor de liceu rămâne precum un album de fotografii, plin de experiențe, transformări și amintiri imortalizate în timp. De la entuziasmul primei zile în care am călcat pentru prima dată în sala de studiu, până la anticiparea absolvirii, acei ani ne-au modelat ca si indivizi și au creeat amintiri care persistă cu mult dincolo de clopoțelul final.

Cu siguranță, nu au lipsit momentele dificile, dar acestea au fost pietrele de ascuțit ale sculpturii noastre personale. Am experimentat eșecuri și succesuri, momente de îndoială și instantanee de claritate. Toate acestea au contribuit la modelarea caracterului nostru și la dezvoltarea unei viziuni mai cuprinzătoare asupra lumii.

Absorbând învățăminte din fiecare lecție și adunând amintiri în fiecare colț al sufletului, ne-am pregătit pentru viitoarele provocări. Reflectarea asupra anilor de liceu ne amintește că acea perioadă a fost nu doar un capitol în viața noastră, ci o etapă vitală în construcția identității noastre.

Nu pot să nu-mi exprim recunoștința și admirația mea pentru contribuția cadrelor didactice la formarea și dezvoltarea mea personală. Fiecare dintre ei a fost o sursă de inspirație și un ghid în această călătorie numită educație.

Sari la conținut