Sandu Nina, promoția 1981

Pensionar

Am absolvit liceul în anul 1981 la clasa domnului profesor Florescu Nicolae.  

M-am pensionat anticipat, am lucrat douăzeci și opt de ani la Romtelecom ca agent comercial suport și șase ani la recepția teatrului Tony Bulandra din Târgoviște. Am menționat ambele locuri de muncă pentru că în toți acești ani am facut totul cu respect, pasiune și dăruire.

La ceas aniversar, pot spune că Liceul Voievodul Mircea este locul în care a început formarea mea pentru ceea ce avea să urmeze. Am amintiri minunate despre cei ce ne-au fost profesori, mă înclin și le mulțumesc.

Acolo am învățat despre adevăr, profesionalism și despre respectul pentru tot ce e mai important și ziditor în viață.

Cu respect și prețuire,

Nina Sandu.

Dăuș Gabriela Loredana, promoția 1996

Director Economic, Academia de Studii Economice din București

„Şcoala cea mai bună e aceea în care înveţi înainte de toate a învăța”.

Nicolae Iorga

100 de ani, o aniversare deosebită pentru o școală și oameni deosebiți!

Cu bucurie și emoție, ne aducem aminte de cei mai frumoși ani, petrecuți în Grupul Școlar „Voievodul Mircea” din Târgoviște, care pentru noi a reprezentat instituția unde ne-am descoperit, ne-am format și ne-am dezvoltat.

Amintirile frumoase, experiențele unice și interacțiunile minunate cu profesorii noștri reprezintă încă pentru noi, adevărate repere, care ne-au marcat dezvoltarea profesională ulterioară.

Acum, la ceas aniversar, doresc întregului corp profesoral al liceului, un sincer LA MULTI ANI!, cu bucurii și sănătate, dar mai ales cu rezultate frumoase pentru noile generații!

Cu deosebita consideratie,

Râmbu Ruxandra Mihaela, promoția 1996

Expert contabil

M-am oprit pentru câteva momente și cu drag revin la anii de liceu și scriu aceste rânduri. Am multe amintiri frumoase. Avem amintiri din tabere, din excursiile făcute împreună și din timpul cursurilor.

Pentru mine au fost cei mai frumoși ani. Nici la școala generală și nici la facultate nu am avut așa un colectiv ca în liceu (profesori și colegi).

Apreciez că am avut șansa să studiez în acest liceu, care la acea vreme ne-a oferit materialele de care aveam nevoie pentru a studia.

Acum sunt expert contabil și am cabinet de contabilitate, unde zic că am integrat destul de bine tehnologia, cu contabilitatea într-un mediu plăcut. În munca mea de zi cu zi aplic ce am învățat în liceu.

Mulțumesc !

Uță Alice, promoția 1996

Co-fondator Bantex

Cei 4 ani de informatică în Voievodul Mircea sunt cartea mea de vizită astăzi.

Îmi amintesc cu nostalgie pașii timizi cu care i-am trecut pragul. Am făcut parte din prima generație de absolvenți analiști-programatori a liceului. Profil nou în Romania anilor ’90, cea mai potrivită alegere pe care puteam să o fac atunci și care a evoluat către o experiența deosebită despre care pot să spun astăzi, cu mandrie, că mi-a deschis toate ușile!

Îmi amintesc cu drag de dirigintele meu, dl. Istrate, și de rigoarea cu care ne-a îndrumat să iubim informatica. 

Îmi amintesc cu zambetul pe buze de fabuloasele audiții muzicale ale profului de info, ale dlui Duță, și nu pot să nu recunosc că datorită lui mi-am format gustul de astazi în materie de muzică. 

Mi-e dor de acel roșcat din părul dnei Ciobanu, profesoara de matematică, și nu am uitat nici astăzi cum era primul lucru la care mă gândeam dimineața și ultimul la care mă gândeam seara cu teama că voi fi ascultată din cine-știe-ce teoremă!

Îmi amintesc cu nostalgie de atât de raționalele ore de chimie ale dlui Paraschiva și de cât de mandră eram de mine atunci când dl profesor mă solicita să-l „ajut” în predarea vreunei lecții … sau de orele de fizică în care nu pricepeam mare lucru dar eram trup și suflet lângă dl. profesor.

Orele de sport cu dl Ticușan ? Adorabile, îmi aduc un zambet roș’ în obraji și acum, la vârsta maturității. Datorită dumnealui iubesc și astăzi voleiul ! Orele de franceză alei dnei Bănescu? Câte amintiri plăcute ! Profu’ de istorie și directorul liceului ? Văleleu, Maria Ta!

Privind retrospectiv, din perspectiva celei care am devenit astăzi, gândul meu se îndreaptă cu deosebita recunoștiința către toți profesorii mei, oameni cu adevarat remarcabili. Le mulțumesc sincer tuturor!

Chivu Iuliana, promoția 2009

Servicii social  media

Am absolvit Facultatea de Medicină Dentară însa la scurt timp după începerea activității m-am reprofilat întorcându-mă la pasiunile din copilărie/liceu.

Am absolvit cursuri/școala de make-up de teatru film și efecte speciale și lucrez în prezent în media/teatru/cinematografie, respectiv mă ocup de partea de imagine pentru diverse proiecte în social media.

Gânduri din anii de liceu, onest vorbind, nu am foarte multe însă țin să le mulțumesc profesorilor pentru educația oferită, suportul și cadrul în care să îmi experimentez și exersez pasiunile ce astăzi mi-au devenit profesie. Mulțumesc, în mod special, domnului Duță și doamnei Zepiși care și în prezent au un loc în sufletul meu datorită personalității lor diferite și modului de abordare deosebit față de noi, elevii.

Va doresc din suflet să aveți cât mai multe promoții de elevi ce să vă poarte cu drag în inimă, să vă ducă numele cu mandrie mai departe și să descoperiți în elevi adevăratele lor abilități cu care să reușească în viață căci viața, în esență, trebuie să fie bazată pe acțiuni din suflet.

Trenchea Lidia Daniela, promoția 1999

Șef de masă, Sala de bingo SC Artonga SRL

Împreună cu cei care vibrează sufletește într-un astfel de moment aniversar, adresez cuvinte de felicitare profesorilor care își împlinesc misiunea acum, continuând tradiția celor 100 de ani care bat la poarta istoriei… De asemenea, adresez cuvinte de prețuire și veșnică recunoștință profesorilor de altă dată ai renumitei școli, cunoscută sub numele de Grupul Școlar „Voievodul Mircea”, din 1994 când am pășit pentru prima dată și care îmbracă în aceste zile veșmânt de sărbătoare. Numele Profesori de vocație nu rămân doar simple personaje trecute în istoria fugară a unei școli, ci și în istoria fiecărui elev care îi trece pragul.

Diaconeasa Johan-Robert, promoția 2007

R&D Group Manager, Sparkware Technologies

La aniversarea celor 100 de ani ai liceului nostru, nu mă pot abține să nu reflectez asupra impactului profund pe care acesta l-a avut pentru mine. În acele săli mi-am descoperit pasiunea pentru programare, punând bazele carierei mele. Sunt recunoscător profesorilor care m-au ghidat și format pe parcursul celor 4 ani.

Cu această ocazie importantă, nu numai că sărbătorim istoria liceului nostru ci privim cu optimism și încredere către următorul secol de modelare și construire al viitorului pentru următorii elevi. La mulți ani !

 

Eremia Roxana, promoția 2009

Educator, Napoli, Italia

Absolventă a profilului matematică-informatică, am continuat cu profilul uman, ramura asistenței sociale, domeniu în care momentan nu lucrez, însă am una dintre cele mai frumoase meserii din lume și anume profesia de educator într-o grădiniță. Pot spune că am fost inspirată de mulți profesori care au fost îndrumători, iar profilul real a fost important și încă este în această meserie.

Sper ca și alți elevi să fie la fel de încărcați de informații și experiențe deosebite precum am fost eu și generația mea în timpul liceului. 

Soare Marcel Cătălin, promoția 1996

Programator, IBM România SRL

Am trăit una dintre cele mai frumoase perioade din viața mea între 1992 și 1996. Amintirile sunt încă vii, colegii încă îi simt aproape, chiar dacă suntem împraștiați în multe zone geografice. Îmi doresc acum, la aniversare, ca toate generațiile ce trec prin liceu să aiba aceleași experiențe plăcute pe care le-am avut-o noi.

Sari la conținut