Iordache Alexandra Lăcrămioara, promoția 2010

Inginer

Este o onoare pentru mine, atât pentru faptul că am fost eleva acestui liceu, având la cârmă oameni deosebiți, cât și pentru faptul că pot participa la un asemenea eveniment de amploare, cu care te întâlnești odată în viață !

100 de ani nu e un timp cronologic, e un timp al valorilor ce se reflectă astăzi în propria persoană a celor care au trecut pragul acestui liceu: “LICEUL VOIEVODUL MIRCEA”

Parcursul meu, după terminarea liceului, pot spune că a fost unul frumos. Am urmat Facultatea de Inginerie Electrică, specializarea Electronică și Telecomunicații, 4 ani, după care Masterul, de 1 an și jumătate, în domeniul Sisteme Avansate de Telecomunicații. 

Am lucrat în domeniu o bună perioadă de timp, până când am trecut la o altă etapă a vieții și în viața mea au apărut cei doi copii, așadar momentan sunt casnică.

La ceas aniversar, țin să mulțumesc tuturor dascălilor pentru dăruirea cu care și-au exprimat interesul de a ne forma ca oameni și fără de care nu am fi ajuns unde suntem astăzi, mă bucur că i-am cunoscut și spun, cu mana pe inimă, că dacă ar fi să mai aleg încă o dată unde să-mi petrec anii de liceu, tot “Liceul Voievodul Mircea” aș alege!!!

La mulți ani !!!

Anul al III-lea postare Acreditare Erasmus

Borcea Alin, promoția 2000

Cadru militar, M.Ap.N.

La acest ceas aniversar, mulțumesc tuturor cadrelor didactice care ne-au ajutat să parcurgem primii pași spre viitor.

Mă mândresc cu faptul că am fost elevul Liceului “Voievodul Mircea”  ce a condus la formarea omului de astăzi, cu principii sănătoase de viață, cu iubirea de țară și de tot ceea ce ne înconjoară.

Cu ocazia aniversării CENTENARULUI, vă doresc un sincer și călduros LA MULȚI ANI !

Popescu Daniela Cristina, promoția 1997

Consultant vânzări , “Casa Noastră (Qfort)

Ani frumoși, amintiri dragi, greu de spus în câteva cuvinte, gânduri  frumoase despre liceu, diriginte, profesori și colegii dragi mie.
Multumesc, domnului diriginte Duță Marius, pentru sprijinul acordat în anii liceului și, bineînțeles, profesorilor, pentru formarea mea din adolescență  în adult .
La mulți ani Liceului “Voievodul Mircea”, cu ocazia centenarului, felicitări pentru dobândirea Ordinului Meritului pentru Învățământ în Grad de Cavaler !

 

Lungu Ilie Denis, promoția 2007

Sunt absolvent al Grupului Școlar Voievodul Mircea, promotia 2007, clasa 12 L, filiera vocațională, profil sportiv – baschet, diriginte prof. Gabriel Ionescu.

Doresc să îmi exprim bucuria legată de această acțiune de celebrare și să vă salut pe toți cei implicați pentru efort și timpul depus.

Sunt atât de multe amintiri plăcute, intense, fericite și mai puțin vesele, care alcătuiesc pentru mine perioada “anii de liceu “, încât cuvintele nu ar fi just folosite pentru a descrie lecțiile de viață și maturizarea dobândită în urma muncii tuturor directorilor, profesorilor,  a diriginților  și, de asemenea, a personalului de la mentenanță.

Salutări tuturor celor implicați și toate cele bune !